Săptămâna asta e ziua lui Buni (Buni e mama omului, Buna e mama mea. Așa s-au hotărât ele să li se zică, să se asigure că posibilitatea de a le confunda e maximă pentru oricine nu e din familia foarte apropiată).

Și zilele astea, pe când povesteam eu cu Emma și strângeam niște hăinuțe roz și învolănate de pe sfoară, zic să o întreb și pe ea, poate sare inspirația de unde nici nu te-aștepți:

Emma, ce să-i luăm noi cadou lui Buni?

Cadou? De ce să-i luăm cadou?

Păi e ziua ei săptămâna asta, mai ții minte? Și ar fi frumos să îi luăm cadou înainte, nu după.

Emma se gândește un pic, nu mult, și zice încântată:

Să-i luăm jucării!

Hihihi, cum să-i luăm jucării, drăgălașo? Păi Buni se joacă ea cu jucării?

Nicio problemă, găsește imediat rezolvarea. Îmi zice, ghidușă:

Atunci să-i luăm niște vase de spălat.

Am râs eu, dar nu prea a fost râsul meu. Buni, într-adevăr, petrece mult timp în bucătărie. Sau pe oriunde găsește ceva treabă de făcut.

Știam că nu o să îmi placă răspunsul, dar am continuat:

Și mie ce mi-ai lua cadou de ziua mea, bombonico?

Ție niște vase de șters, a glumit ea, încântată să mă vadă amuzată.

Am râs și de data asta, că mi-era clar că glumește. Pe mine sigur nu m-a văzut vreodată ștergând vasele. Îmi complic eu viața în alte feluri, dar încă nu am văzut vase să rămână ude cu zilele, așa că le las să se usuce singure.

M-am simțit cam vinovată, însă. De ceva vreme, de când vizitele bunicilor s-au mai rărit și eu am fost mai mult singură cu cei doi mici, Emma a tot suferit de plictiseală. Ea ar vrea toată ziua să alerge, să se joace cu mine, să citim și să interpretăm povești pe roluri.

Eu? Și eu aș vrea toată ziua să citim povești, să colorăm și să ne plimbăm prin parcuri și pe coclauri. Din păcate, în ultimul timp am tot gătit, am spălat și pus la loc vase și haine, am făcut ordine (e mult spus ordine, dar hai să-i spunem așa, totuși). Și ea s-a cam jucat singură sau cu Șerban. Care, la 11 luni, nu e chiar partenerul perfect de joacă.

Emma m-a pus pe gânduri și pe luat hotărâri. Aș vrea ca fiica mea să știe că îmi place să primesc cărți și bilete la film. Sau parfumuri și bijuterii colorate. Haine, că nu îmi place să-mi cumpăr eu. Prăjituri, clar. Mi-ar plăcea să știe că îmi place să mă plimb și să stau afară mult. Că persoana asta pe care o vede ea în fiecare zi, cu care crește și de la care învață, nu sunt eu. Dar de unde să știe ea, dacă și eu era cât pe-aci să uit?

Copiii voștri ce ar răspunde dacă i-ar întreba cineva ce să vă ia cadou? V-ați gândit?

Dacă vrei să afli când public ceva, dă un like paginii de Facebook sau abonează-te la postările mele (puțin mai sus, pe coloana din stânga).

*Sursă foto: pexels.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s