De ce alăptarea prelungită e bună pentru mine

De ce alăptarea prelungită e bună pentru mine

Cred că marea majoritate a persoanelor cu acces la internet și interes pentru subiect știu de ce e bine pentru copil să alăptezi până la cel puțin doi ani. Dar cam toată lumea consideră că, pentru mamă, alăptarea înseamnă sacrificii și muncă multă. Și asumarea unor greutăți așa, cam degeaba. Întrebarea care urmează când le spun oamenilor că încă o alăptez pe Emma (care are un an și șapte luni), este: „Și mai poți? Nu te solicită prea tare?”.

Am mai povestit că îmi este ușor să alăptez chiar și după întoarcerea la muncă. Dar vreau să vorbim și despre lucrurile pozitive, nu doar despre absența celor negative. Alăptarea după un an aduce lucruri bune și pentru mine, nu doar pentru Emma.

În primul rând, mă forțează să am cât de cât grijă de mine și să îmi tratez corpul cu respect.

  • De fiecare dată când sunt tentată să îmi aprind o țigară (și se întâmplă tot mai rar în ultimul timp), am un motiv clar, care nu poate fi negociat, de ce să nu o fac.
  • Nu mai beau alcool de peste doi ani și nu îi mai simt deloc lipsa. Am mai băut câte o bere la masa de prânz, când știam că dispare orice urmă de alcool din sânge până seara, când ajung acasă, dar nu prea mai sunt tentată nici de asta.
  • Cu mâncarea sănătoasă încă e o luptă continuă, mai ales pentru că nu avem timp de gătit, dar multe gogoși au fost cruțate de dragul Emmei.
  • Încerc să mă odihnesc cât de mult se poate – mai ales în weekend, când pot să o rog pe mama să se joace cu Emma de dimineață, iar eu pot să dorm studențește, de parcă am petrecut în club toată noaptea, nu între patul meu și patul Emmei.

Apoi, îmi e ușor. Tot ce trebuie să fac este să-mi ridic bluza și să mă asigur că nu stă nimic între Emma și rezerva ei de lapte. Nu de alta, dar dacă îi stă ceva în cale, înlătură ea obstacolul cum îi vine mai ușor. Și cel mai ușor îi vine cu dinții…

În perioada de început de alăptare, mă și mulgeam, ca să am o rezervă de lapte pentru când nu voi fi acolo la ora de alăptare (țeapa mea, am aruncat toată rezerva la chiuvetă, biberon refuzat după biberon refuzat) și ca să mai detensionez sânii (tot țeapa mea, cu cât mulgeam mai mult, cu atât produceau și ei mai mult; de unde să știe ei, sărăcuții, că nu trebuie să acopere și necesarul pompei, ci doar pe cel al Emmei?). Ei, pentru mine perioada asta a fost un coșmar logistic de spălat și sterilizat pompe și biberoane și curățat sterilizatoare. Am înțeles că pentru alți părinți nu e așa mare deranjul, mie nu mi-a plăcut deloc deloc să fac chestia asta zilnic.

Sunt și tot felul de beneficii pentru sănătate ale alăptării prelungite, mai ales pe termen lung, dar vă las să citiți despre asta la oameni care știu mult mai bine decât mine despre ce este vorba.

Eu voiam doar să vă spun că alăptarea are părți bune și pentru mamă, nu doar pentru cei mici, chiar și dintr-o perspectivă pur egoistă. Nu de-asta alăptez în continuare, bineînțeles. Dar nici nu o fac dintr-un simț al sacrificiului exagerat, departe de mine.

Dacă îți place cum scriu și vrei să afli când public ceva, dă un like paginii de Facebook sau abonează-te la postările mele (puțin mai sus, pe coloana din stânga).

*Sursă foto: pixabay.com

Banananana bread

Banananana bread

… sau cum imi ia mie o ora sa bag la cuptor ceva care ar trebui sa dureze 15 minute.

Disclaimer: parintii mei locuiesc in acelasi bloc cu noi. Impartim unele ustensile de bucatarie si spatiu de depozitat de-ale gurii, lucru care se transforma intr-un iad logistic cand vrei sa faci ceva mai complicat decat un ceai.

Asa… ma apuc sa fac banana bread pentru piscotica. Fiind patita, ma gandesc intai bine ce ustensile imi trebuie si ma duc la ai mei sa le iau pe cele care stau la ei. Recuperez mixerul, tava, hartia de copt si ma intorc la mine. Buuun, sa citim reteta. 240 gr de faina. Perfect. Luam paharul de masurat… pahaarul de masuraaat. Ok, cautam paharul de masurat. Nu e in dulap, sigur s-a jucat Emma cu el. Nu e nici la jucarii. Sigur e la ai mei. Nu e nici la ai mei. Nu conteaza, il iau pe al lor. Ma intorc.

Ook, unde ramasesem? Faina, punem o treime din hrisca si doua treimi de grau, sa fie mai sanatoasa. Masuram, amestecam, amestecam si un pliculet de praf de copt.

Mai departe. Rasnim niste seminte, punem trei banane. Spalam bananele, le scapam pe jos, le mai spalam o data, decojim prima banana, o scapam in chiuveta, o spalam pentru a treia oara, o punem in vas. Ma intreb de ce spal de trei ori bananele, cand oricum le gatesc apoi. Imi dau seama ca „banane” e un cuvant amuzant.

Trecem mai departe. Luam trei oua, le amestecam cu bananele (hihi, iar banane)… stai asa… cautam castronul in care amestecam lucruri cu mixerul. Nu e in dulap. Sigur e in frigider cu ceva… nu e in frigider. Fir-ar ea sa fie de banana bread cu cine m-a pus pe mine sa imi stric seara de duminica…. trebuie sa fie la ai mei. Luam cheile, mergem dincolo, descuiem, luam castronul care nu ar trebui sa fie la ei, ci la noi, incuiem, ne intoarcem acasa.

Asaaa… deci mixam ouale cu bananele si cu semintele rasnite. Si cu untul. Ok, acum punem faina in ploaie. Am o mana ocupata cu mixerul, iar cu cealalta mana trebuie sa creez o ploaie de faina care sa aterizeze fix prin spatiul dintre paletele mixerului si peretele castronului. Intotdeauna m-au distrat metaforele astea „o ploaie de verdeata”, „o ploaie de faina”, „un praf de sare”. Te fac sa crezi ca in bucatarie domneste o armonie deplina intre om, ingrediente si instrumente si toata lumea creeaza capodopere de gust si savoare, totul pe acorduri de Brahms. Eh, la mine in bucatarie nu domneste nicio armonie, asa ca dupa ploaia de faina trebuie sa sterg „un pic” blatul, aragazul si gresia.

Buuun, toate ingredientele sunt amestecate. Sa turnam compozitia rezultata (cica trebuie sa fie un aluat un pic mai vascos decat cel de chec… da, de parca toata lumea viseaza textura de chec, am invatat-o la scoala, reteta de chec era in manualul de matematica, imediat dupa impartire) in tava. Asta dupa ce punem hartie de copt in tava. Acum nu stiu daca ati pus vreodata hartie de copt in ceva, dar va zic eu un secret: hartiei de copt nu ii plac deloc tavile de prajituri sau de chec, nici cratitele, nimic. Drept urmare, face tot ce-i sta in puteri sa nu se lipeasca prea tare de vasele sus-numite. Deci mie imi ia minim 5 – 10 minute sa decupez, potrivesc, indoi, potrivesc din nou, netezesc, aranjez hartia de copt in tava.

Mai adaugati la toata treaba asta si vreo 5 – 10 minute petrecute cautand melodia „aia” pe youtube si gata! O ora mai tarziu, tava de banana bread intra la cuptor.